Personalul de mentenanță a automatizării: echipă internă versus contracte cu furnizori

Un sistem de automatizare este la fel de fiabil ca programul de mentenanță din spatele lui, iar una dintre cele mai puțin discutate decizii dintr-un proiect de automatizare este dacă se construiește capacitate tehnică internă, se apelează la contractul de service al furnizorului sau se combină cele două. Această decizie de personal afectează disponibilitatea, costul și cât de repede poate răspunde operațiunea la o defecțiune la ora 2 dimineața, într-o noapte de vârf de expediere.

• Contract complet de service cu furnizorul — tehnicienii furnizorului gestionează toată mentenanța preventivă și corectivă, de obicei cu un timp de răspuns garantat inclus în contract
• Echipă internă completă — facilitatea angajează și instruiește propriii tehnicieni de automatizare, controlând direct timpul de răspuns, dar suportând costul integral al personalului specializat și al instruirii continue a acestuia
• Model hibrid — personalul intern gestionează răspunsul de primă linie, mentenanța preventivă de rutină și înlocuirile simple de piese, în timp ce furnizorul gestionează reparațiile complexe, actualizările software și defecțiunile majore de componente

Compromisul central este timpul de răspuns față de costul fix. Un contract cu furnizorul cu o garanție de răspuns de patru ore pare rezonabil până când un sorter critic se defectează în timpul unui schimb de vârf de expediere, iar patru ore de nefuncționare se traduc în termene ratate pentru transportatori la mii de comenzi. Personalul intern prezent fizic în schimb poate începe adesea diagnosticarea în câteva minute, dar menținerea acestei capacități non-stop, pe mai multe schimburi, necesită o investiție de personal care are sens financiar doar odată ce sistemul automatizat e suficient de critic încât costul nefuncționării depășește clar costul de personal.

Automatizarea modernă combină competențe de depanare mecanică, electrică și software într-un singur rol, iar această combinație e mai greu de angajat decât pozițiile tradiționale de tehnician de mentenanță. Facilitățile care construiesc o echipă internă au de obicei nevoie de un traseu structurat de instruire, adesea incluzând cursuri de certificare oferite de furnizor, și un traseu de carieră suficient de atractiv pentru a reține tehnicienii odată ce au dezvoltat competențe valoroase și portabile — un risc real de retenție odată ce un tehnician devine suficient de competent încât să fie recrutat de un competitor sau chiar de furnizorul echipamentului.

Deciziile de personal de mentenanță sunt inseparabile de strategia de inventar al pieselor de schimb. O echipă internă cu capacitate rapidă de răspuns tot nu poate remedia o defecțiune dacă piesa necesară nu e la fața locului, iar contractele de service ale furnizorilor includ uneori garanții de disponibilitate a pieselor care justifică premiul lor față de un contract pur de forță de muncă. Facilitățile ar trebui să mapeze modurile critice de defecțiune la timpul de livrare așteptat al pieselor, indiferent de modelul de personal ales, și să stocheze local piesele cu cel mai mare impact și cel mai lung timp de livrare, chiar și sub un contract complet cu furnizorul.

Facilitățile mai mici cu o singură linie automatizată rareori justifică o echipă internă completă și de obicei se descurcă mai bine cu un contract solid cu furnizorul plus unul-doi angajați interni policalificați pentru răspunsul de primă linie. Operațiunile mai mari, multi-linie sau multi-sit, ajung la o scară unde o echipă internă dedicată, uneori susținând mai multe facilități dintr-o regiune, devine competitivă ca cost față de contractele cu furnizorii, oferind în același timp un răspuns mai rapid. Modelul corect se schimbă pe măsură ce amprenta de automatizare crește, așa că această decizie ar trebui revizuită la fiecare extindere majoră, nu tratată ca o alegere unică.